UN PROIECT DE ORGANIZARE A PROSTITUȚIEI ÎN TIMPUL REVOLUȚIEI FRANCEZE (Fragment din Amours sous la Révolution de Jacques Chabannes)


Secţia iacobină din cartierul Temple s-a supărat rău în ziua de 24 aprilie 1793 şi a susţinut că „Adunarea Generală consideră epurarea moravurilor absolut necesară“. Dacă nu se lucrează la consolidarea moravurilor, baza sistemului republican, totul e pierdut. Trebuia să dispară resturile corupţiei monarhice, care ne-au adus patru sute de ani de imoralitate. Aşa că: „Se interzice expunerea a tot ce şochează pudoarea. Se conferă puteri precise comisarilor ca să aresteze femeile care exercită libertinajul. Toţi republicanii să dea o mână de ajutor“.

Forţele de poliţie primesc misiunea să aresteze prostituatele prinse în flagrant delict de racolaj. Se apelează la cetăţenii „virtuoşi“ şi la taţii de familie să formeze o miliţie care să ajute poliţia.

Rezultat provizoriu: cărţile pornografice dispar din vitrine şi fetele rămân în spatele jaluzelelor.

Procurorul Comunei, Chaumette, este cât se poate de drastic. Prostituatele sunt considerate inamicele poporului şi în cârdăşie cu regaliştii!

Dar acest gen de criză nu durează niciodată. Chaumette e ghilotinat şi, imediat ce cade şi capul lui Robespierre, viaţa îşi reintră în drepturi. Prostituatele ies din nou în grădina de la Palais-Royal.

Păi, cum, Parisul puritan să fie
Şi-amorul să-l trântim pe năsălie?
Degrabă şi în pas vioi,
Să ne daţi curvele-napoi!

Scriitorul Rétif de la Bretonne, care a trăit în acea perioadă, trage următoarea concluzie: „După ce am examinat instituţiile noastre şi am văzut încercările de suprimare a prostituţiei făcute de Iosif al II-lea în Germania şi de procurorul Chaumette în timpul Terorii, am cedat în faţa evidenţei, gemând: E nevoie de târfe! Dacă nu se mai doreşte prezenţa prostituatelor afară, să le băgăm înăuntru. Sunt prietenul şi protectorul acelor case atât de dispreţuite. Îmi place să întâlnesc acolo curtezane frumoase. E mai bine aşa decât să faci un copil soţiei prietenului tău“.

Deoarece prostituţia i se părea inevitabilă, Rétif îşi propune reglementarea ei spartană.

Esenţa planului său constă în instituţionalizarea unui lupanar de stat, condus de funcţionare având un simţ „ascuţit“ al responsabilităţilor şi care nu ar trebui să uite niciodată că rolul lor, faţă de „pensionare“, este „asemănător cu cel al părinţilor“, fiind gata să încurajeze fetele care manifestă dorinţa să-şi abandoneze meseria „ca să trăiască decent“.

„Mamele directoare“ vor avea sarcina să educe începătoarele, să le iniţieze în arta seducţiei, să le înveţe exerciţii practice destinate să sporească „deliciile simţurilor“. Ele vor primi clienţii şi vor verifica să nu sufere de nici o boală. Cei care ar putea să fie, vor fi condamnaţi să plătească
o amendă zdravănă, „fără să consume“.

La intrare, va exista un birou asemenea celor de la teatre, alături urmând să stea un soldat de gardă.

Pensionarele vor purta uniformă. Vor putea să iasă, cu condiţia să nu se lase acostate pe stradă. În ziua lor liberă, se vor duce la teatru, în loji protejate cu perdele.

Ca să fie admisă, orice tânără care are mai mult de cincisprezece ani, va trebui să prezinte un certificat, semnat de două matroane, atestând că nu mai e fecioară.

Fiecare prostituată va trebui să plătească cinci sute de livre pentru admitere şi pentru vizita medicală.

Rétif prevedea diferite „intrări ascunse de copaci, de boschete şi de grilaje, ca vizitatorii să se poată strecura fără să fie remarcaţi“. Bărbaţii care caută femei vor plăti un preţ fix şi vor primi un bilet diferit, „în funcţie de cât de tinere şi de frumoase sunt fetele cerute“. Pentru cele între treizeci şi patruzeci de ani, prestaţia va costa 18 sous (1 franc = 20 sous) şi şase sous pentru cele între patruzeci şi patruzeci şi cinci de ani. Dar plata era de nouăzeci şi şase de ludovici pentru prostituatele între paisprezece şi şaisprezece ani.

Pensionarele aveau voie să practice „lucrul de mână“ între două şedinţe.

Toate pensionarele erau adunate, opt ore pe zi, în două saloane, cele mai frumoase urmând să ocupe salonul nr. 1: „Vor sta acolo liniştite, ocupându-se de ce le face plăcere. Fiecare loc va fi marcat cu o floare diferită, care va da numele celei ce îl va ocupa. Astfel, cele al căror loc va fi desemnat printr-o roză, un busuioc etc. se vor numi Roza, Busuioaca etc.“

Le va fi interzis să se boiască cu alb, cu roşu sau să folosească pomadă ca să-şi catifeleze pielea, ştiindu-se că toate astea conferă doar o strălucire falsă şi distrug frumuseţea naturală.

Nu vor fi primiţi înainte de nouă dimineaţa decât bărbaţii cunoscuţi de aceste femei şi care îşi spun numele.

Dacă un bărbat se întâmplă să iubească o prostituată, va putea să devină amantul ei cu tarif redus, cu condiţia să nu treacă opt zile fără să vină. Copiii vor trebui să fie foarte bine îngrijiţi de la naştere.

În oraşele mici, un consiliu de doisprezece cetăţeni, care au dat dovezi de moralitate, va supraveghea fiecare stabiliment.

După şase ani de activitate, li se va permite acestor domnişoare să-şi recapete libertatea. Vârsta retragerii (din greu câştigată) va fi fixată în mod obligatoriu la patruzeci şi cinci de ani.

Comentarii

Nume obligatoriu

Website